Publicat pe

Simbolul Om ॐ și meditația integrării în absolut

Simbolul Om - dragonul si pasarea phoenix

Meditația cu simbolul Om este starea de conștiință prin care ființa noastră evoluează spre întregirea cu totul. Parcurgând cele trei stadii ale conștiinței (conștient, subconștient și supraconștient) descoperim primul sunet al creației.

La început, realitatea absolută era una și nu era duală. Când creatorul a evoluat, a trecut de la „Eu sunt” la „Eu pot fi” și a generat dualitatea manifestându-se în mulțime. Aceasta a cauzat o vibrație ce s-a transformat în sunet, și a fost primul sunet, Om (se pronunță AUM). Creația însăși s-a pus în mișcare sub vibrația patronată de simbolul Om.

Simbolul OM redat se semnul ॐ a devenit emblema realității absolute, a divinității, precum o poză este emblema fidelă a unui obiect material.

Colecția de bijuterii cu simbolul Om „Amintește-ți cine ai fost ca să știi ce ești”

Fiind copia fidelă a Creatorului, noi suntem sub influența destinului, de a deveni una cu totul. Te invit să îți alegi bijuteria ta cu simbolul Om care să te ajute să îți amintești zilnic despre cat de maret si perfect suntem creati:

Despre puterea mantrei Om (AUM)

Mantra este o frază sau rareori un cuvânt folosit pentru meditație și intonare în hinuism și buddism. Sunetul mantrei Om este AUM. El se pronunță prin deschidera gurei cu sunetul A și inchiderea ei, ceea ce va forma sunetul U și sunetul M cand gura este închisă. Care sunt beneficiile intonării sunetului Om (AUM)?

  1. Intonarea mantrei Om alungă imediat toate gândurile nefolositoare, elimină distragerea atenției și insuflă o nouă viguare în organism.
  2. Dacă te simți depresiv, intonează OM de cinzeci de ori și vei fi încărcat cu o nouă viguare și forță interioară. Intonarea mantrei OM este un tonic puternic. Când intonezi AUM simți că ești puritatea, lumina atotpătrunzătoare și conștiința absolută.
  3. Toți cei care intonează zilnic sunetul Om vor avea o voce dulce și clară. Poți intona mantra Om oriunde, chiar și când ești în plimbare prin natură. De asemenea poți cânta sunetul într-un mod armonios, pronunțarea ritmică face mintea senină și ascuțită. În acest sens se infuzează calitățile spirituale ale minții care ajută la împlinirea sinelui.

Practică meditația integrării în absolut folosind simbolul sacru Om ॐ

Meditează cu simbolul Om pentru a-ți întregi ființa! Alege un loc liniștit, stai jos și închide ochii. Concentrează atenția în zona celui de-al treilea ochi (pe frunte) și repetă, în gând, calm, sunetul Om. În acest timp, asocierea mentală să fie cu ideea infinitului, eternității, nemuririi etc. Trebuie să repeți mantra Om cu trăirea, cu sentimentul că tu ești infinitul, atotprezent, una cu totul, conștiință eternă. Simpla repetare a sunetului Om nu va aduce beneficiile dorite, tu trebuie să simți acest adevăr în timp ce repeți.

Păstrează mereu înțelesul simbolului Om aproape de inima ta. Simte simbolul Om! Simte mereu că ești puritatea absolută, ființă atotcunoscătoare, eternă și liberă, propriul maestru și făuritorul viitorului tău. Simte că tu ești conțiința absolută și infinită, singura existență neschimbătoare.

Alege o bijuterie cu simbolul Om pentru a-ti aminti zilnic să invoci în tine vibrația creatoare a universului. Folosește semnul ॐ sau sunetul AUM pentru a medita cu simbolul Om în mod regulat, cu perseverență, sinceritate și entuziasm, dimineața, la prânz și seara! De abia atunci viața ta se va schimba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *