Cutie din lemn sculptata cu Samanta Vietii – miniatura lada de zestre

Ne pare rau! Acest produs nu mai face parte din oferta noastra!

Descriere

Cutie din lemn sculptata cu Samanta Vietii – miniatura lada de zestre – sculptata manual din lemn de tei  de cei mai priceputi  mesteri populari din Moreni – Dambovita. Dimensiuni exterior: 20.5 cm / 11.5, inaltime: 13 cm, dimensiuni interior: 17.7 cm/ 10.8 cm, inaltime: 7.7 cm.

In traditia populara romaneasca aceasta este lada de zestre a fetei bogate, lada care reuneste simboluri ca: Samanta Vietii (simbol al prosperitatii pe toate planurile), Coroana (simbolul regalitatii, al apartenentei si al puterii ), Scara (simbolul evolutiei), Triunghiul (Sfanta Treime), Omul (simbolul Creatiei si al Perfectiunii). Simbolistica generoasa si detaliile foarte bine lucrate facea ca aceste lazi de zestre sa fie mandria miresei si  starnea admiratia tuturor satenilor.

Simbol al traditiei populare si al poporului roman, lada de zestre ne identifică, arată hărnicia, ocupaţia, inocenta si entuziasmul unui inceput de drum. Semnifica inceputul de bun augur si bogatele resurse pure sufletesti si materiale.

Despre simbolul Sămânța Vieții

Sămânța Vieții este un simbol universal al creației. Simbol care se regăsește în centrul Florii Vieții și care are încriptat întreaga cosmologie a conștiintei universal.

Sămânța Vieții este un simbol de geometrie sacră format din 7 cercuri cu simetrie pe 6 laturi formând un model de cercuri și lentile ce functionează ca și componentă de bază a desenului Florii Vieții. Fiecare cerc se încadrează ca un sistem ce formează un câmp dinamic de posibile relații geometrice care dezvăluie formele cele mai fundamentale ale Creației.

Cele 7 cercuri din Sămânța Vieții oglindesc cele 7 chakre, culorile curcubeului și scalele muzicale. Cele 7 cercuri formează fundația infinitului, a naturii vieții, a Universului.

Conform autorului și cercetătorului Drunvalo Melchizedek, geometria sacră a început atunci când Spiritul/Conștiința a proiectat conştient primele razele în vid, de lungimi egale fiecare: mai întâi în faţă, apoi în spate, după aceea în stânga, apoi în dreapta, sus şi la final în jos. Astfel, a creat primul octaedru în jurul său.

Sămânța Vieții reprezintă cei șapte pași, cele șapte stadii, zile ale creației. Crearea unui patern vibrațional al spațiului (radiația electromagnetică) este chiar procesul de creație în sine. Acesta este simbolizat de diverse concepte precum „geneza” sau „facerea”, fapt ce a dus la ceva aproape imposibil de explicat, dar mult mai ușor de manevrat – viața. Este un simbol sacru al creației si fertilității ce stă la baza formării simbolului Floarea Vieții.

Sămânța Vieții și Crearea Universului în șapte pași (șapte zile):

În primul pas sau în „ziua întâi” a fost creat Octoedrul. Este o figură geometrică sacră (poliedru echilateral) cu 8 fețe, triunghiuri echilaterale.

Următorul pas sau „ziua a doua” implică mișcarea de revoluție a octoedrului în jurul axelor sale.

În pasul trei sau în „ziua a treia” se formează o sferă din rotirea octoedrului în jurul axelor sale. În acest punct, toate secretele realității, incluzând conștientizarea Arhitectului Cosmic, există ca Sfera însăși.

În al patrulea stadiu este vorba despre „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” care a fost menționat în Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, următoarea realizare spontană a Arhitectului Cosmic sau expansionarea propriei Sale conștientizări a fost să se aventureze în afara marginii sferei. Astfel El a proiectat o alta sferă folosind pasul precedent de a materializa un octoedru și rotindu-l într-o sferă.

În al cincilea pas, în a doua sferă creată de către Arhitectul Cosmic, a fost trimisă o particulă de lumină sau un foton. După trecerea la cel de-al doilea octoedru rotit într-o sferă, pe membrana primei sfere, apare o imagine cu două cercuri intersectându-se unul cu altul prin centrul lor. Aceasta geometrie sacră este cunoscută ca Vesica Piscis. Aceasta este o formulă geometrică ce simbolizează spectrul electromagnetic.

În continuarea procesului de formare a Sămânței Vieții, în pasul al șaselea asistăm la multiplicarea sferelor și la formarea mai multor Vesica Piscis. În acest stadiu se pot observa mai multe forme ale creației emanate din nesfârșita cascadă (reproducerea) de forme geometrice suplimentare.

În a saptea zi procesul creației ia sfârșit. În ziua „Sabatului” sau ziua de odihnă, Sământa Vieții este completă. Procesul creației arată ca o succesiune de divizari celulare, ilustrate într-un ou fertilizat. Această divizare divină are loc până când celulele sau cercurile se suprapun, creând astfel forma perfectă de floare, simbolul „Sămânța Vieții”.

Întreaga formă a vortexului primordial ce conține matricea întregului Cosmos este în sfârșit completă. Sămânța Vieții este blocul principal al construirii Florii Vieții, din care apoi apare Fructul Vieții. O alta matrice a totului, Fructul Vieții, crează toate elementele, moleculele, organismele și orice altceva în Univers. Cu alte cuvinte, tot ceea ce se formează, în realitate vine din forma Sămânței Vieții.

 

„Omul este doar ceea ce crede, un frate a întunericului sau un copil al Luminii.” (Tableta de Smarald a lui Thoth)

 

 

 

 

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.